Tehnică

Limba oficială folosită în cadrul competițiilor internaționale este franceza. O mare parte din vocabularul sportului vine din franceză sau italiană, și mai recent din engleză. În jargonul scrimei, scrimerii sunt numiți și trăgători (în franceză tireurs). Ei nu joacă, ci trag. Nu sunt puncte, ci tușe (în franceză touches) sau lovituri. Lama armei se numește și fierul. Un scrimer specializat pe floretă este un floretist; cel specializat pe spadă este un spadasin și cel specializat pe sabie este un sabrer. Lupta între doi trăgători este un asalt. Când contează scorul, este vorba de un meci. Pe echipe, se numește o întâlnire.

Poziția de gardă

Garda este poziția de bază, în care scrimerul este pregătit să atace, să se apere și să contraatace. Trăgătorul stă drept. Piciorul din față se pune spre adversar. Piciorul din spate este plasat în unghi drept, la o distanță de aproximativ două picioare (60 cm). Genunchii sunt ușor îndoiți, pentru a menține centrul de greutate jos. Trunchiul este în același plan ca brațul înarmat, piciorul din față și călcâiul piciorului din spate, pentru a reduce ținta oferită adversului. Brațul neînarmat funcționează ca balansier. Poziția de gardă depinde de armă: îndoirea genunchilor este mai redusă la spadă decât la floretă pentru a menține mobilitatea. Extinderea brațului înarmat este mai mare la spadă, pentru a proteja „avansatele” (în franceză avancées), adică mâna, antebrațul și brațul înarmat, genunchiul și piciorul din față. Arma se tine în poziție de sixtă la floretă și la spadă, și în poziție de terță la sabie.

Asaltul se începe cu punerea în gardă. Trăgătorul chemat primul trebuie să se așeze în dreapta arbitrului, cu excepția cazului în care este singurul stângaci. Repunerea în gardă este efectuată după fiecare comandă „Stai!”

Linii și poziții

Liniile de scrimă au fost definite pentru prima dată de italianul Giacomo di Grassi în Ragione di adoprar sicuramente l’arme si da offesa, come da difesa (Motive pentru a folosi arme într-o manieră sigură, în atac sau în apărare). În școala franceză de scrimă se diferențiază opt poziții (la floretă), pe baza cărora se fac parade și prize de lamă. Sunt definite în raport cu corpul scrimerului (la stânga sau la dreapta), cu direcția vârfului (mai sus sau mai jos decât mana) și cu priza mânerului (în supinație: palma mâinii spre în jos, sau în pronație: palma mâinii spre în sus).

Linia superioară (ligne du dessus) este apărată de:

• terța, priză în pronație (poziție de gardă normală la sabie)
• sixta, priză în supinație (poziție de gardă normală la spadă și la floretă)

Linia interioară (ligne du dedans) este apărată de:

• chinta, priză în pronație (la sabie, chinta protejează capul)
• cvarta, priză în supinație

Linia exterioară (ligne du dehors) este apărată de:

• seconda, priză în pronație
• octava, priză în supinație

Linia inferioară (ligne du dessous) este apărată de:

• prima, priză în pronație
• septima, priză în supinație

Deplasări

Planșa de scrimă fiind îngustă, deplasările sunt, în principal, pe direcția înainte și înapoi.

Pasul înainte sau înapoi este deplasarea de bază. În pasul înainte (în franceză marche), se avansează piciorul din față (piciorul dominant), apoi piciorul din spate, la o distanță de două picioare (60 cm) unul de altul. Picioarele nu se încrucișează. Este vorba de „a câștiga măsura” (adică distanța). În deplasarea inversă (în franceză rompre, literal: a sparge), scrimerul se îndepărtează de adversar, fie pentru a se apăra, fie pentru a pregăti o ripostă, fie pentru, pur și simplu, „a sparge” măsura adversarului.

În pasul încrucișat înainte (în franceză passe avant), se avansează piciorul din spate înainte piciorului din față, apoi piciorul din față se repune înainte, la distanța inițială, încrucișându-se picioarele. Pasul încrucișat înainte este interzis la sabie și se sancționează cu un cartonaș galben; tușa eventual dată de trăgătorul care și-a încrucișat picioarele este anulată. Pasul încrucișat se poate și executa spre înapoi (în franceză passe arrière). În ambele cazuri, pașii încrucișați implică un dezechilibru și se fac doar la o distanță suficientă sau în caz de urgență.

Fandarea (în franceză fente) este una dintre cele mai caracteristice mișcări ale scrimei. Din poziție de gardă, scrimerul lansează înainte piciorul din față, în timp ce împinge puternic cu piciorul din spate, propulsând corpul spre înainte. Scopul este de a câștiga accelerare și amplitudine pentru a lovi. Extinderea brațului înarmat urmată de o fandare este o dezvoltare (în franceză développement). În trecut se recomanda ca piciorul nedominant să stea cât mai plat posibil pe planșă. În prezent fandarea se termină de cele mai multe ori cu talpa piciorului nedominant desprinsă de planșă. 

Spre deosebire de fandare, care se execută dintr-o poziție de echilibru, fleșa (din franceză flèche, literal: săgeată) se face într-o pierdere a echilibrului. Scrimerul își transferă greutatea pe piciorul din față și, în același timp, extinde brațul înarmat spre țintă. Impulsul se dă din vârful piciorului din față si picioarele se încrucișează în cursul fleșei. Scopul este să lovească înainte sau în același timp ca piciorul nedominant să revină pe planșă. Succesul atacului se bazează pe surpriză și viteză: scrimerul pornește „ca o săgeată”. La spadă, o fleșă insuficient de rapidă declanșează adeseori o oprire din partea adversarului, rezultând într-o tușă dublă. Ca și pașul încrucișat înainte, fleșa este interzisă la sabie. Fleșa care se termină cu corp la corp nu este interzisă la floretă sau la spadă, dar nu poate fi terminată printr-un șoc sau o busculadă.

Acțiuni ofensive

Atacul este definit ca „acțiunea ofensivă inițială, executată prin întinderea brațului și amenințarea continuă a suprafeței valabile a adversarului, precedând declanșarea fandării sau fleșei” (t.7 din Regulamentului pentru probe FIE). Acțiunea acesta conferă prioritatea la armele convenționale. 

Riposta este acțiunea ofensivă care urmează unei parade; contrariposta este acțiunea ofensivă care urmează unei riposte. Când atacul se poartă în timpul atacului adversarului și încercă să ajungă înainte de acesta, este vorba de o acțiune contraofensivă.

Atacul poate să fie simplu (într-un singur timp) sau compus (precedat de una sau mai multe fente).

• împungerea dreaptă: un atac simplu și direct, purtat în linia lăsată deschisă de adversar, prin extinderea brațului înarmat în linie dreaptă spre țintă;
• prin degajament: un atac simplu și indirect, purtat în linia opusă prin ocolirea lamei adversarului pe dedesubt (în linia superioară) sau pe deasupra (în linia inferioară), executat prin acțiunea degetelor înainte de o dezvoltare;
• prin cupé: un atac simplu și indirect, purtat în linia opusă prin ocolirea lamei adversarului pe deasupra (în linia superioară) sau pe dedesubt (în linia inferioară), executat fie prin alunecare de-a lungul lamei adverse (în franceză coupé à la mouche), fie prin mișcare de flexiune a antebrațului pe braț urmată de extensie, fără contact cu fierul.

Atacul poate fi poate precedat de pregătiri, adică mișcări ale corpului sau lamei. Acțiuni pregătitoare corpului sunt deplasamente, apeluri (acțiunea de a lovi planșa cu unul dintre cele două picioare) și alunecări de picior. Pregătirile lamei sunt:

• atacuri pe fier în scopul de a deschide calea, de a deplasa lama adversă, sau de a o atrage în altă parte;
  • presiune: presiune laterală pe partea slabă a lamei adverse, cu contact permanent;
  • bătaie (în franceză battement): împingere pe partea slabă a lamei adverse;
  • forțare (în franceză froissement): alunecare de-a lungul lamei adverse, din partea slabă a fierului până la partea tare;
• fente: mișcări ale brațului înarmat, trunchiului sau membrelor inferioare pentru a provoca o reacție din partea adversarului.

Acțiuni defensive

Acțiunile defensive au drept scop evitarea loviturilor adversarului. Scrimerul poate:

• mișca înapoi (retragere);
• eschiva pe latură (italiană inquartata), spre în jos (italiană passata sotto) sau spre în sus (salt);
• para, fie prin blocarea, fie prin abaterea lamei.

Retragerea și eschiva se numesc și „ieșiri în timp” (italiană uscite in tempo). Paradele își iau numele de la poziția de sosire: parada de sixtă, parada de primă, ș.a.m.d. Acțiunile defensive pot fi combinate cu acțiuni ofensive: este vorba de acțiuni contraofensive.