Reguli generale

Un meci de scrimă se desfășoară pe ceea ce se numește „planșă” sau „pistă”, cu o lungime de aproximativ 14 metri și o lățime de 2 metri. Fiecare dintre armele a doi scrimeri este legată cu un cordon prin mânecă la un aparat de punctat electric cuplat cu adversarul lor, iar aceștia testează dacă armele și corzile lor funcționează corect atingându-și adversarul pe țintă, o piesă de îmbrăcăminte metalică numită lamé (cu excepția cazului în care spadasinii, care nu poartă lamé, testează prin atingerea vârfului cu garda armei adversarului lor). Ei se întorc la liniile de start respective, la o distanță de 4 metri unul de altul, își salută adversarul, își pun masca și se așează în poziția en garde, cu fața la adversar și gata să facă gardă. Arbitrul anunță apoi începerea meciului. Scrimerii rămân cu fața spre direcția adversarului lor și nu trebuie să părăsească banda în timpul luptei.

Terenul

Terenul de scrimă este o suprafață plană rectangulară, care se numește planșă sau pistă (din franceză piste). Dimensiunile acesteia sunt de 14 m (lungimea) pe 1,5–2 m (lățimea). Planșa este marcată pe lungime cu cinci linii perpendiculare: o linie mediană trasată discontinuu (C); două linii de punere în gardă (G) la o distanță de doi metri de linia mediană; două linii de fund la o distanță de 7 metri de linia mediană.
Ultimii doi metri înainte de linia de fund (D) pe fiecare parte a planșei sunt identificate clar, de cele mai multe ori printr-o altă culoare sau cu hașuri. Zona (R) este un spațiu de siguranță pentru a ieși de pe planșă.
Dacă un trăgător depășește o limită laterală cu unul dintre picioare, meciul trebuie să se oprească și trăgătorul revine pe planșă. Când depășește o limită laterală cu ambele picioare, meciul trebuie să se oprească și adversarul avansează cu un metru la repunerea în gardă. Când depășește o linie de fund cu ambele picioare, este penalizat cu o tușă.

Sistem de desfășurare

Sistemul de desfășurare a competițiilor la cel mai înalt nivel a variat considerabil de-a lungul timpului cu privire la tipul probei (grupe sau tablou de eliminare directă) sau numărul de tușe necesar pentru a câștiga. La Jocurile Olimpice de vară din 1896, meciurile s-au disputat în trei tușe, la floretă și la sabie, în cadrul unui singur tur de grupe. Începând cu Jocurile din 1900 s-au organizat mai multe grupe și un juriu a fost însărcinat cu atribuirea victoriei. Meciurile de spadă s-au decis la o singură tușă. În prezent, meciurile la seniori se decid în 15 tușe la individual și în 45 tușe pe echipe.

Probele la individual

În competiții de tip Cupa Mondială se folosește un sistem mixt cu un tur de grupe și un tablou de eliminare directă. În faza grupelor, asalturile individuale durează maxim 3 minute sau până când un scrimer a obținut cinci tușe. Fiecare grupă include de la patru până la șapte trăgători. Fiecare scrimer îi întâlnește pe toți ceilalți din aceeași grupă. Clasamentul este determinat de următoarele criterii:

• numărul de victorii;
• diferența dintre numărul de tușe date (touches données sau TD) și tușe primite (touches reçues sau TR);
• cel mai mare număr de tușe date.

În meciurile de eliminare directă, se trag trei reprize a câte trei minute, cu o pauză de un minut între două reprize, sau 15 tușe. În caz de egalitate se trage un minut suplimentar.

Probele pe echipe

Ținta finală este obținerea a 45 de puncte sau a celui mai bun scor în limita timpului alocat. Fiecare echipă include trei trăgători și, eventual, o rezervă. În formula „releul italienesc” (în franceză relais à l’italienne), fiecare trăgător îi întâlnește pe cei trei trăgători adverși; meciurile se trag în nouă relee a câte trei minute sau până scorul ajunge la un multiplu de 5. Astfel:

• repriza întâia: scorul maximum este 5;
• repriza a 2-a: se reia scorul unde s-a întrerupt la repriza anterioară, scorul maximum este 10;
• repriza a 3-a: se reia scorul unde s-a întrerupt la repriza anterioară, scorul maximum este 15;
• ș.a.m.d.

Semnalizarea electrică

În fața arbitrului se află aparatul de semnalizare, care este prevăzut cu patru becuri: unul alb și câte unul de culoare roșie sau verde pentru fiecare trăgător. În cazul unei tușe valabile, becul colorat se aprinde de partea trăgătorului care a lovit. Lampa albă se aprinde în cazul unei tușe nevalabile (care ajunge pe suprafața nevalabilă).

În acest scop, fiecare trăgător este legat de aparatul de semnalizare printr-un sistem complex. Arma este prevăzută în interiorul cochiliei cu o priză la care este conectat firul de corp. Acest fir trece pe sub bluza trăgătorului, de-a lungul brațului înarmat și pe laturi. Firul de corp este conectat, în rândul său, la o rolă situată la extremitatea planșei, care este legată la aparatul de semnalizare. La floretă și la spadă, un fir trece de-a lungul lamei, vârful servind ca întrerupător: presiunea exercitată pe arcul vârfului închide sau deschide, după caz, circuitul electric. În competițiile disputate la cel mai înalt nivel este folosit un sistem fără fir: firul de corp este legat la o unitate de comandă purtată de trăgători.

Arbitrajul

Fiecare meci de scrimă este condus de un arbitru, care este responsabil de:

• controlul armelor, ținutei și materialului trăgătorilor;
• supravegherea bunei funcționări a aparatului electric;
• conducerea meciului și judecarea tușelor;
• conformitatea cu regulamentul și sancționarea abaterilor;
• menținerea ordinei pe planșă sau în afara ei, inclusiv în public.

Arbitrul indică prin gesturi și comenzi deciziile pe care le ia. Limba oficială folosită în competițiile internaționale este franceza. Câteva comenzi sunt:

• en garde ! (în gardă!): trăgătorii iau poziția de gardă;
• êtes-vous prêt(e)s ? (sunteți gata?);
• allez ! (porniți!): lupta începe sau reîncepe;
• halte ! (stai!): lupta se oprește;
• attaque / arrêt / contre-attaque / remise (atac / oprire / contraatac / remiză): descrirea analizei unei frazei de arme;
• non valable (nevalabil): tușă în afara suprafeței valabilă (la sabie și la floretă);
• touche ! (lovit!);
• point ! (punct!).

La floretă și la sabie, arbitrul analizează fraza de arme, de pildă: „attaque parée, riposte non, reprise d’attaque touche” (atacul a fost parat, riposta nu a lovit, repriza a lovit).

Sancțiunile

Sancțiunile sunt următoarele:

• cartonaș galben: avertisment (orice nouă abatere făcută de același trăgător aduce un cartonaș roșu);
• cartonaș roșu: tușă de penalizare;
• cartonaș negru: descalificare din competiție;
• expulzarea de la locul competiției (aplicabilă antrenorului, anturajului sportivilor sau membrilor publicului care perturbă buna desfășurare a competiției).

Competiții mari

Jocurile Olimpice de vară sunt cea mai importantă competiție din scrimă.

Scrima de competiție este una dintre cele cinci activități incluse în fiecare ediție modernă a Jocurilor Olimpice, începând cu cea din 1896, celelalte patru fiind atletismul, ciclismul, înotul și gimnastica.

Din motive istorice, Federația Internațională de Scrimă are alocate doar zece probe de către Comitetul Olimpic Internațional, chiar dacă există douăsprezece probe la competiții pe care FIS le organizează. În consecință, două concursuri pe echipe sunt scoase din programul fiecărei olimpiade.

Campionatul Mondial de Scrimă se desfășoară în fiecare an, începând din 1937, cu excepția anilor olimpici pentru probele prezente la programul olimpic.