Scrima este un sport recreativ de luptă cu arme albe, care poate fi practicat de persoane de orice vârstă și care oferă o multitudine de beneficii.

Scrima este un sport dinamic și rapid, care necesită un amestec de putere, viteză, precizie și inteligență pentru a câștiga. Scrimerii de top trebuie să fie în formă fizică și puternici din punct de vedere mental, deoarece luptele pot fi câștigate sau pierdute în fracțiuni de secundă.

Încrederea și spiritul competitiv sunt calități dobândite prin participarea la scrimă și se extind în alte domenii ale vieții. Puteți începe să practicați scrimă ca tânăr sau ca adult – pentru distracție, pentru fitness sau pentru a vă antrena în vederea competiției.

Scrima se desfășoară pe o suprafață de 14 metri lungime și 2 metri lățime, numită pistă sau planșă. Cei doi adversari care se confruntă folosesc una dintre cele 3 arme: spadă, floretă sau sabie.

ARMELE

Floreta și spada sunt arme de împuns, în timp ce la sabie se poate puncta folosind orice parte a lamei. Cele trei arme au, de asemenea, reguli diferite în ceea ce privește ceea ce constituie o lovitură. Scrimerii de spadă pot înscrie oriunde pe corp, iar ambii jucători pot înscrie dacă se lovesc reciproc în decurs de un sfert de secundă. La floretă și sabie, dacă ambii jucători lovesc simultan, punctul este acordat atacatorului.

Floreta

Floreta este dezvoltată din armele de antrenament ale sfârșitului secolului al XVI-lea în Franța și Italia, cu vârf bont sau pliat, protejat cu o bucată de pânză („butonul”): fiindcă masca de scrimă nu exista încă, contraatacurile și loviturile spre față erau interzise pentru a evita accidentările. Numele armei vine din franceză fleuret, care vine însuși probabil din italiană fioretto, „floare mică”, din similaritatea cu butonului.

În mod tradițional, floreta era arma pe care dueliștii o foloseau pentru a se antrena. Din cauza zonei sale de țintă mici și a regulilor stricte, dacă un elev începe cu floreta, este mai ușor să învețe tehnicile și strategiile sabiei sau ale spadei decât să încerce floreta după ce a fost inițiat în oricare dintre ele. Scrima de floretă este un echilibru între strategiile ofensive și defensive și respectă regulile de prioritate. Regulile de prioritate determină care manevră a scrimerului are prioritate față de cea a adversarului, în cazul în care ambii reușesc să lovească și să declanșeze simultan aparatul de marcat. De exemplu, un blocaj defensiv și o lovitură de răspuns, numită „paradă-riposta”, are prioritate față de un atac direct. La floretă, dacă scrimerul care are prioritate își lovește adversarul în afara zonei de țintă (off-target), nu se acordă niciun punct, chiar dacă celălalt scrimer l-a lovit la țintă. Acțiunea este oprită și scrimerii reiau lupta în locul de pe bandă unde s-au oprit. 

Tușa este atribuită când unul dintre cele doi trăgători a lovit pe suprafața valabilă. În schimb, lovitura care ajunge pe suprafață nevalabilă nu aduce nicio tușă. În prezent, în competiție, materialitatea tușei este determinată de un aparat electric: se aprinde o lampă colorată (verde sau roșie) când tușa este valabilă, și o lampă albă când tușa este nevalabilă.

Atât floreta cât și sabia sunt arme convenționale: orice atac trebuie să fie parat sau eschivat complet; se interzice protejarea și substituirea suprafeței valabile cu o altă parte a corpului prin acoperire.

Sabia

Acestă armă este derivată din sabia ușoară (în italiană sciabola), creată în Italia la mijlocul secolului al XIX-lea pentru dueluri. Suprafața valabilă de lovit cuprinde partea superioară a corpului, din cap până în pliu inghinal, și anume, trunchiul, brațele, manșeta mănușii și masca. Primul sistem de apărare la sabie a fost creat de maestrul maghiar László Borsody (d. 1941); cuprinde terță, cvartă și chintă. Stilul modern la sabie, cunoscut și ca „al doilea sistem”, a fost creat de maestrul italian Italo Santelli (1866-1945) când lucra în Ungaria; cuprinde primă, secundă și chintă.

La fel ca floreta, și scrima cu sabie respectă regulile de prioritate pentru a determina ce scrimer a marcat o atingere, dar urmează o strategie de atac mai agresivă decât cea a floretei. Atacurile simultane sunt frecvente, și niciunul dintre scrimerii nu primește un punct în acest caz, dar, spre deosebire de floretă, la sabie, o lovitură în afara țintei pentru scrimerul cu prioritate este nulă și nu oprește acțiunea luptei. Mișcarea este rapidă, iar luptele sunt scurte. Aveți doar 170 de milisecunde pentru a da riposta! Scrima cu sabie este cea pe care copiii o imită în mod natural, ciocnind între ele lame de sabie închipuite.

Mișcările fiind extrem de rapide la sabie, o probă de sabie este greu de înțeles de publicul larg. Cu toate acestea, mișcările pot fi foarte spectaculoase. Din cauza regulei de prioritate, atacul prevalează asupra apărării. Campionul olimpic Mihai Covaliu descrie sabia ca „un sport simplu și dur, ca la ruleta rusească, în două minute poți fi sus sau jos”. În opinia dublului campion olimpic Jean-François Lamour, un sabrer bun este luptător și agresiv; trebuie să fie capabil să ia decizii cu rapiditate și să aibă o capacitate bună de analiză.

Pentru a evita deplasările permanente de la un capăt la celălalt al planșei, orice mișcare către înainte a piciorului din spate care depășește complet piciorul din față, inclusiv pasul încrucișat înainte și fleșa, este interzisă la sabie din 1994. Deci, a fost inventat flunge-ul (cuvânt telescopat construit din cuvintele englezești flying lunge, fandare volantă), o mișcare caracteristică a sabiei, care combină o săritură către înainte și o extindere bratului înarmat cu intenția de a-l lovi pe adversarul, de cele mai multe ori la mască.

Spada

Spada (franceză épée) este o armă derivată din rapieră, o spadă cu lamă lungă și fină, apărută la sfârșitul secolului al XV-lea, folosită inițial pentru dueluri, iar cele mai multe dueluri se purtau la „primul sânge”, astfel încât o lovitură la mână sau la picior ar fi însemnat o victorie, nefiind nevoie să fie atins un organ vital. Apărarea are marele avantaj, iar luptele tind să implice jocuri mentale, în care fiecare scrimer evită atacurile și încearcă să profite de orice mică eroare a adversarului; atacul direct nu este cea mai înțeleaptă cale în spadă.

Pentru spectatori, spada este arma cea mai simplă de înțeles. La spadă nu există prioritate: primul care lovește a marcat tușa. Pentru a aprinde lampa, presiunea asupra vârful armei trebuie să fie mai mare decât 750 g pentru o perioadă mai mare decât 2 ms. Când cei doi trăgători sunt loviți în același timp (în mai puțin de 40 ms, adică 1/25 s) este vorba de o lovitură dublă–cunoscută, pe vremea duelului, ca „lovitura celor două văduve”.

Deoarece nu există prioritatea atacului, ritmul unui meci la spadă poate să fie foarte lent: ambii scrimeri se observă reciproc, cu o perioadă îndelungată de pregătire, pentru a găsi o cheiță sau o breșă în jocul adversarului. Trăgătorul care conduce scorul poate să „gestioneze” meciul prin tușe duble. Pentru a evita pasivitatea excesivă, a fost introdusă regula de „lipsă de combativitate evidentă” sau „non-combat”: dacă un minut se scurge fără lovitură sau dacă o distanță excesivă (mai mare decât un pas-fandare) este menținută pentru mai mult de 15 secunde, meciul se oprește și se trece direct la repriza următoare. În opinia campionului olimpic Éric Srecki, un spadasin bun trebuie să demonstreze anduranță și explozivitate; este mai bine să fie înalt, să aibă brațe lungi și să fie răbdător.

Spada este singura armă la pentatlon modern. Fiecare meci durează un minut; ca și în duelul la primul sânge, cel ce lovește câștigă asaltul.